Infractorii nu se feresc să dea lovituri în orice loc ar putea găsi bani. Astfel, o biserică din București a picat pradă unui hoț, care a furat banii aflați în cutia milei.
„La data de 23 august 2023, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 25 a fost sesizată de către un bărbat, în calitate de preot al unui lăcaș de cult, din Sectorul 6, cu privire la faptul că, la data de 21 august a.c., un bărbat ar fi pătruns în interior și ar fi sustras o sumă de bani din cutia amenajată pentru colectare.”, conform unui comunicat remis de către DGPMB.
La fața locului s-au deplasat polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Secției 25, care au demarat cercetările și care, în urma investigațiilor specifice, au identificat și depistat bărbatul bănuit de săvârșirea faptei, acesta fiind condus la sediul secției de poliție, în vederea audierii și dispunerii măsurilor legale ce se impun.
„Cercetările sunt continuate de Secția 25 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, pentru infracțiunea de furt calificat”, conform aceluiași comunicat. Dacă va fi găsit vinovat, hoțul riscă pedeapsa cu închisoarea.
Ce este tehnica de furt „Ronaldinho” | Cum sunt lăsați turiștii fără telefoane și PORTOFELE în 2023